„Strângeţi-vă comori în ceruri” ne spune Domnul Isus în predica de pe munte, „căci acolo unde este comoara voastră este şi inima voastră”.
Pentru că noi am fost comoara Sa, inima Sa a venit la noi şi a fost străpunsă pentru noi şi din ea a curs apă şi sânge, cele două elemente vitale, de aceea trebuie ca şi noi să facem din Domnul Isus comoara noastră, ca să poată ajunge şi inima noastră acolo unde este comoara.
Pentru a avea comoara ascunsă-n ţarina acestei lumi a trebuit să cumpere toată ţarina deci toată lumea, iar noi avându-l pe Domnul Isus avem de fapt toată ţarina cerului.
Ce paradox al istoriei spirituale ca o lume iubită şi cumpărată sau răscumpărată ce se vându-se diavolului să nu se bucure de adevărata libertate şi graţiere semnată cu litere de sânge.
După ce Abraham Lincoln a abolit sclavia în secolul al 18-lea foarte mulţi sclavi analfabeţi, locuind în acele plantaţii lipsiţi de orice informare au continuat sclavia multă vreme, ceea ce se petrece şi acum pe plan spiritual cu mulţi oameni. Oricine primeşte pe Mântuitorul găseşte cea mai valoroasă comoară, dar şi devine o comoară pentru cer, altfel cu tot aranjamentul încheiat de Dumnezeucare a făcut totul ca noi să fim fericiţi, omul rămâne un anonim nefericit.
Pentru a aduna comori în cer trebuie să aducem suflete la picioarele Mântuitorului, pe plan spiritual, iar pe plan material tot ce putem face pentru alţii, reprezintă comori ce pot fi acumulate în ceruri
Ieremia este aruncat, într-o groapă de fraţii lui unde era condamnat la moarte, dar un Etiopian Eben Elec, se duce la împăratul Zedechia rugându-l să-l elibereze. Deşi la condamnarea sa împăratul a spus că nu are nici-o putere, acum îi dă lui Eben Ezer 30 de oameni să-l scoată pe Eremia din groapă salvându-i viaţa. Împăratul îl cheamă să-i spună ceva din partea Domnului, dar proorocul nu este ascultat, lăsând să treacă clipa potrivită.
Dacă asculta era salvat şi el şi casa lui şi Ierusalimul, dar totul a fost ratat.
Al doilea lucru de reţinut este faptul că atunci când fraţii tăi te trădează, cum a fost şi Domnul Isus trădat, un străin, Biserica neamurilor, L-a primit.Deci, să nu ne aşteptăm la un altfel de comportament din partea fraţilor, fără însă a generaliza niciodată nimic.
„Nimeni să nu gândească rău împotriva aproapele său”.
Tot răul vizibil are o rădăcină invizibilă şi anume gândul. Dacă nu vom învăţa marea lecţie de a gândi pozitiv, orice altă învăţătură nu are nicio valoare.
Elisei a fost chemat într-o localitate bună să vindece nişte ape rele. Acolo a cerut un blid nou cu sare şi a aruncat sarea la izvoarele apei, şi apa s-a vindecat. 2Împăraţi 2- 20.
De ce apele sunt otrăvite? Pentru că izvoarele nu sunt bune şi Elisei nu a tratat cu sare apele, ci izvoarele apelor. De ce vorbirea trebuie să fie cu har şi dreasă cu sare?Ca să aibă gust şi savoare.
Ca lumina şi sarea, copiii lui Dumnezeu opresc putrefacţia acestei lumi ce se află în descompunere.
Dacă vom gândi frumos vom trăi frumos, vom vorbi frumos, vom muri frumos. Ca şi Elisei Domnul Isus tratează întotdeauna cauza, efectele urmând de la sine. Drama este că omul nu numai că gândeşte rău, dar şi acţionează şi vorbeşte cum gândeşte şi nici nu ar putea altfel.
“Înăuntru vine hoţul, şi ceata de tâlhari jefuieşte în afară”. Troia nu cădea dacă grecii ar fi refuzat cadoul Calului Troian, rămânând până astăzi zicala că Grecii nu trebuie să fie crezuţi nici când fac cadouri. Toţi avem în noi înşine un cal troian. Omul cel mai elevat din toate punctele de vedere, indiferent de rang, rasă sau religie, neconvertit, este vulnerabil. Păcatul nu este teorie ci o realitate, care ca un microb, macină şi extermină fiinţa umană, şi prin subtilitatea sa a pătruns în toate conceptele filosofice şi chiar în unele numite religioase, mergând până acolo încât să se afirme că păcatul nu există, fiind o invenţie a imaginaţiei umane. Nici nu s-ar putea concepe o formă mai diabolică a păcatului, ca aceea că el nu există. Dacă un hipnotizator ar intra într-o casă să fure ceva şi ar fi prins, prin hipnoză hoţul ar induce păgubitului iluzia că visează, că hoţul nu există, descoperind adevărul numai după ieşirea sa din transă. Astfel de religii sau filosofii care au proliferat pe tot pământul, înăuntru au fost atacate de hoţii din interior, şi de cetele de tâlhari în exterior. Cine se biruie pe sine este mai puternic decât cele ce învinge cetăţi spune Solomon. Domnul Isus în Marcu enumără 13 hoţi care sunt înăuntru nostru, dar unii oameni din păcate, nu cunosc aceste păcate, deoarece nu citesc Evanghelia. „Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească”.
Cuvinte mici ne vorbesc despre lucruri mari, şi iată cum ce ace este atât de mult dorit liniştea, poate fi fatală când, nu are la bază înţelepciunea.
Există o linişte înaintea tuturor furtunilor, care va fi confirmată şi la venirea Domnului Isus, despre care vorbeşte ap. Pavelcare spune că: „atunci când oamenii vor zice pace pace, o prăpădenie va veni peste ei ca durerile naşterii peste femeia însărcinată”.
Cred că se numeşte liniştea nebunilor deoarece nu are nimic pentru a se justifica iar Solomon ne arată că e în contrast cu prevederile înţelepciunii care spune mai departe, cei ce m-ascultă vor trăi liniştiţi. Domnul Isus a fost făcut de Dumnezeu pentru noi tot ce ne lipseşte şi anume: „înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare”.
Contemporanii lui Noe erau foarte liniştiţi dovadă că mâncau, beau, se măritau, se însurau, până-n clipa venirii potopului.
Cu nimic nu se deosebesc oamenii de acum de cei de atunci iar în ziua de 26 decembrie 2005, pe ţărmurile însorite ale Tailandei domnea cea mai mare linişte şi sute de mii de turişti se distrau în toate felurile dar deodată, în câteva ore, acel Tsunami cu valurile sale a ucis peste trei sute de mii de fiinţe omeneşti.
Adevărata linişte ne spune textul de mai jos, o au numai cei ce ascultă şi împlinesc glasul Înţelepciunii Divine. „În linişte şi odihnă va fi mântuire voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră” Isaia 30-15.
Copiii lui Dumnezeu nu sunt niciodată surprinşi de evenimente, deoarece au totdeauna o lumină pe cărarea lor. Previziunile lui Nostradamus pentru mileniul trei sunt foarte sumbre: inundaţii, cutremure, molime sida, gripa aviară etc., lucruri pe care Biblia le-a arătat de mult, dar cu toate acestea o linişte mormântală guvernează lumea noastră contemporană ignorantă.
„Petru ce te întristezi suflete şi gemi înăuntru meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu căci iarăşi î-L voi lăuda.
El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu”.
Ne place mai mult dialogul decât monologul, dar David de trei ori în Ps. 42 şi 43 foloseşte acest monolog sau vorbirea cu sine însuşi.
Cel mai eficient dialog este rugăciunea prin care noi vorbim cu Dumnezeu şi Cuvântul prin care Dumnezeu ne vorbeşte nouă, după care trebuie să urmeze monologul prin care Duhul Sfânt din noi, vorbeşte sufletului nostru.
Speranţa se zice că moare ultima, dar la copiii lui Dumnezeu nu moare niciodată.
Atunci când nu mai putem cânta laudele Domnului înseamnă că suntem pe un pământ străin cum erau Evreii în Babilon, şi monologul este necesar pentru îmbărbătare.
Biblia vorbeşte despre multe fântâni aşa de exemplu vedem fântâna Domnuluiîn Numeri 21-16 unde au mers la Beer “fântână”, unde tot poporul a băut apă, dar despre trei fântâni se vorbeşte în mod special şi anume:
Fântâna undeEliezer din Damasc robul lui Avraam a făcut o rugăciune, pe care Dumnezeu a ascultat-o întocmai cum a fost formulată, şi care este relatată în Geneza 24. Acolo s-a decis frumoasa căsătorie a lui Isaac cu Rebeca.
A doua fântână este locul unde sa oprit Moise când a fugit în ţara Moabului, după ce omorâse Egipteanul ce nedreptăţea un Evreu. Ca şi în primul caz la această fântână, Dumnezeu pregătea viitoarea soţie a lui Moise. Moise şi-a cucerit nevasta cu amabilitatea de care a dat dovadă, trăsături din ce în ce mai rari astăzi, apărând cele şapte fete ale Preotului Madianit de nişte păstori răi, iar greoaia muncă de a scoate apă pentru turma fetelor a făcut-o Moise, iar când fetele s-au dus mai devreme acasă şi au spus tatălui lor despre omul care le-a ajutat, au fost trimise înapoi la fântână, au chemat pe Moise acasă, căsătorindu-se cu Sefora una din cele şapte fete.
A treia fântână este aceea din Sihar unde Domnul Isus întâlneşte femeia Samariteană, făcând din dânsa, prima femeie misionară de pe pământ.
Fântânele pe pământ, sunt simbolul binecuvântărilor.
Filistenii pe unde treceau înfundau fântânile iar poporul lui Dumnezeu desfunda şi făceau fântâni noi.
Spinii pe pământ sunt semnul blestemului, şi orice gând vorbă sau faptă, reprezintă o semănătură.
Deşi spinii sunt plante criptogame care deci nu fac flori, fără seminţe, totuşi au umplut pământul atât la propriu cât şi la figurat.
« Desţeleniţi-vă un ogor nou şi nu semănaţi între spini ».
Cred că este vorba de propria noastră grădină interioară, care trebuie desţelenită, ştiut fiind faptul că în mod natural se dezvoltă tot ce este sălbatic, iar ce e nobil trebuie totdeauna cultivat. Toţi vrem ca ceea ce semănăm să aducă roadă, condiţia este să nu aruncăm sămânţa la întâmplare, căci spinii sau îngrijorările vieţii de acum pot opri orice dezvoltare ulterioară. Dacă prima parte a vieţii este timpul semănatului, a doua este pentru secerat, iar profetul Osea ne arată că « cine seamănă vânt culege furtună»;
« Semănaţi potrivit cu neprihănirea şi veţi secera potrivit cu îndurarea. » Osea 10-12
Dacă Cerul este scaunul Meu de domnie şi pământul aşternutul picioarelor Mele ce fel de casă Îmi veţi putea zidi voi ca să o privesc, iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile spre cel ce sufere şi are duhul mâhnit. Oamenii în toate timpurile au căutat să impresioneze prin artă şi în această privinţă catedrala Sfântul Petru din Roma este elocventă, şi dacă nu aş fi văzut-o nu puteam crede de ce pot fi în stare să facă artiştii, dar în această vale a plângerii, obiectul iubirii divine sânt suferinzii şi nu obiectele. Dumnezeu ştie că privirile Sale aduc mângâiere şi aceasta era permanenta rugăciune a lui David din psalmul 80.
